miercuri, 25 mai 2011

Recital de lied

Asa cum doream, marti 24 mai am reusit sa realizam un mini recital de lied ca parte dintr-un recital de caritate din seria celor organizate in vederea strangerilor de fonduri pentru renovarea salii Ion Perian a CNA Ion Vidu.
Am cantat impreuna cu Anca lieduri de Schumann, Strauss, Wolf si Berg. Iar Raluca Butoi a cantat Mozart, Schubert si Brahms. Doar lied german...





duminică, 24 aprilie 2011

Fara resentimente, inainte!

            Ca intotdeauna, de la Dumnezeu ne primim linistea…si lucrurile se rezolva. M-am linistit cu privire la conflictul trecut, sa ma ajute Dumnezeu sa-mi tin gura de acum inainte ca e mai bine asa. Si sa reusesc sa scap de tot de sentimentele negative ce  incetul cu incetul se evapora.
            Saptamana trecuta am fost in Luxembourg cu un proiect in care nu mi-am dorit sa fac parte la inceput, tocmai pentru a evita e eventualele discutii. Cu siguranta au fost, dar cert este ca nu voi reusi niciodata sa multumesc pe toata lumea. Am reusit sa ma bucur de iesire chiar daca atmosfera a fost destul de tensionanta, ca in orice turneu de altfel. Am cantat Cavaleria Rusticana de P.Mascagni impreuna cu alte doua coruri de acolo, majoritatea membrilor erau persoane in varsta dar pana la urma a fost chiar dragut spectacolul chiar daca la prima repetitie credeam ca va fi un esec. E adevarat ca sunt negativista in general, dar chiar parea riscant. Dar oamenii erau foarte pasionati ceea ce m-a impresionat mult, dupa ce m-am obisnuit cu ideea. Sunt foate bune experientele de orice fel, nu? Mai jos sunt cateva fotografii facute de Stefania in 14 aprilie la cel de-al doilea spectacol cu solistii din distributia luxemburgheza. Din distributia noastra au facut parte: Santuzza-Simona Negru, Turidu- Ovidiu Cozma, Alfio- Marius Gosa, Mamma Lucia- Simona Zaharia si Lola- Cristina Fusa.





            
         Ma bucur ca am reusit sa vizitam orasul si ca am mai ramas o zi la prietena mea Stefania in Metz. Am avut parte de bucurii vizuale. Dar si auditive pentru ca la intoarcere ne-am oprit la un concert de muzica renascentista al unui sextet din Luxembourg. Efectiv m-au incarcat prin cantul lor pur. A fost fenomenal! Imi doresc mult sa invat sa cant asa…
         Acum lucrez impreuna cu Anca ( Brasoveanu ) la un recital de lied pe care ni-l dorim de mult. Candva pe la mijlocul lunii mai va fi, trebuie sa hotaram data cat de curand… O sa mai scriu despre asta dar cert e ca imi place mult genul cameral si miniatura in general si as vrea sa invat cat mai mult…In 31 mai voi canta in opera contemporana  In labirint de Liana Alexandra pe care o va dirija maestra Mihaela Rosca. Nu stiu ce sa va intampla cu Barbierul din Sevilla- G.Rossini proiectul de la clasa de opera. E mare lucrul ca maestrul Crescenzi a acceptat sa lucreze cu studenti ca noi dar mi-e rusine sa recunosc ca din pacate e trista situatia… 

 Doamne ajuta pe mai departe!

vineri, 4 martie 2011

Incercari esuate.Inca.

    Incerc de cand ma stiu sa fiu buna cu cei din jur, sa am grija sa nu smintesc in vreun fel pe cineva. E adevarat ca nu reusesc intotdeauna dar incerc si ma rog sa fiu cat mai rabdatoare. Acesta este si unul dintre motivele pentru care imi doresc sa cant si pentru care cred ca  Dumnezeu mi-a randuit sa se intample lucrurile in viata mea asa cum s-au intamplat, sa ajung sa studiez muzica, sa nu ramana la nivelul de pasiune. Cantul este o modalitate de exprimare, si cum suntem raspunzatori pentru tot ceea ce spunem si facem, imi doresc sa transmit sentimente inaltatoare, constructive... Dezamagitor este ca mai ales in ultimul timp imi dau seama pe zi ce trece cat de cruda este lumea artistica. Stiam asta de mult dar ma doare tare sa vad ce se intampla. Mi-am dat seama cum mi se innegreste sufletul pe timp ce trece. Si nu stiu cum sa opresc fenomenul ce ma sperie atat de tare incat nu mai stiu incotro sa o iau. Fuga nu e o solutie nici macar pe scurta durata desi acum cred cu tarie ca mi-ar prinde bine un univers paralel in care sa pot evada.
  Pana voi reusi sa ma detasez si sa dau circumstante atenunate problemelor pe care le vad in jurul meu, o sa  ma refugiez in ceea ce poate sa imi aduca echilibrul, in munca mea, in studiu, in cant...


 

miercuri, 18 august 2010

Vara pe sfarsite..:)

Da, simt vara pe sfarsite. Si tot odata un nou inceput. Am invatat ceva si anul acesta dar in acelasi timp sunt constienta ca n-am dat tot ce am putut si ca urmeaza mai multa munca. Licenta a trecut fara sa-mi dau seama...nu cum as fi vrut eu, dar in privinta aceasta chiar nu am putut face mai mult... M-am simtit mica-mica pe scena si fara pic de experienta. Asa si sunt. Am avut insa oamenii din jurul meu care m-au sustinut si m-au ajutat sa ma adun si trebuie sa recunosc ca m-am concentrat prea mult asupra propriei persoane, si regret acum fata de colegii mei. Stiu ei mai bine decat mine...
Saptamanile acestea de vacanta mi-au dat prilejul sa petrec mai mult timp cu familia si dragutii mei nepotei si sa cunosc oameni extraordinari pe care ii voi purta mereu in suflet. A fost extraordinar sa vad ca exista oameni ce traiesc intr-un inalt mediu cultural si cu toate acestea sunt dispusi sa-ti impartaseasca din experienta si stiinta lor....cu drag chiar.
 La Oravita, impreuna cu participantii cursului de maiestrie-arta vocala sustinut de soprana Simina Ivan.

Sunt nerabdatoare sa incep noul an! (2010-2011)