miercuri, 29 iunie 2011

A mai trecut un an

Am avut ultimele două concerte prin care mi-am încheiat activitatea anului universitar 2010-2011 în 29 iunie. De la 18:00 la Palatul Baroc împreună cu cei din Corul Facultăţii, unde am cântat Regina Coeli- W.A Mozart în cvartet de solişti ( Roxana Guți, Daniel Zah și Ionuț Ardereanu) iar de la 19:00 la Biserica Romano-Catolică din P-ţa Bălcescu. Aici a fost concertul clasei de oratoriu Marius Manyov şi am cântat motetul Exsultate, jubilate - tot de Mozart. Normal că oboseala adunată şi-a spus cuvântul dar sper ca publicul să-mi fi simţit dăruirea. Mă refer bineînţeles la ambele concerte. Blogul acesta îl folosesc ca jurnal muzical, însă ce am uitat eu să spun este că tot în această lună am susţinut un concert cu corul de camera Cantemus. Am facut un blog special pentru a posta evenimente, poze sau înregistrări. Acesta e blogul: cantemus-tm.blogspot.com unde am postat şi înregistrări iar mai jos am ataşat câteva fotografii din ultimul concert. Un concert dificil dar în care sperăm că am reuşit să  ajungem în sufletele celor ce ne-au ascultat şi că ascultându-ne să fi avut într-adevăr un timp de meditaţie aşa cum am şi numit concertul.


Au fost două luni extrem de aglomerate dar aştept cu nerăbdare să merg la Miercurea Ciuc în 10-16 iulie la un masterclass de muzică veche. Dar despre asta voi mai scrie. Sper să reuşesc să ajung anul acesta la masterclass-ul Siminei Ivan în august. 

Doamne ajută! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu